ADDA a filmat în biserica fortificată din Cincșor a doua piesă din seria „Stările ADDEI”: „Liniștea” feat. Keed
După ce săptămâna trecută ADDA a lansat „Desculță”, prima piesă a celui de-al treilea sezon din proiectul „Stările ADDEI”, artista revine cu a doua melodie-stare, „Liniștea” feat Keed.
ADDA feat. KEED – Linistea | Starile Addei: Sezonul 3, Episodul 2
Videoclipurile pieselor au fost filmate în satul Cincșor, un loc de poveste din România, după cum spune chiar ADDA. „A doua piesă, Liniștea, a fost filmată în biserica fortificată de aici, care a fost construită undeva prin anii 1377. Dacă aveți drum în zonă trebuie neapărat să o vizitați! Este foarte frumoasă, o adevărată fortăreață”, declară artista.
Poate tocmai de aceea realizarea videoclipului nu a fost lipsită de peripeții, pentru că zidurile groase păstrau o temperatură foarte scăzută înăuntru, în vreme ce afară era foarte cald. „Filmarea a fost foarte tare pentru că în interiorul bisericii erau aproximativ 3-4 grade Celsius, scoteam cu toții aburi din gură când respiram și eram îmbrăcați foarte gros între duble. Când voiam să ne încălzim ieșeam afară unde erau aproape 20 de grade și stăteam în tricou”, povestește ADDA, amuzându-se acum de aceste diferențe. În plus, și ADDA și Keed au stat foarte mult la cadru, ca să prindă cea mai frumoasă lumină pentru povestea vizuală a piesei, iar când lumina se schimba, cei doi profitau de moment și fugeau afară să se încălzească.
Și pentru Keed experiența de a lucra cu ADDA la piesa „Liniștea” a fost una foarte bună, declarând că „filmarea a venit într-o perioadă plină de haos din viața mea. Sunt momente în care vrei să fugi de cotidian și de tot ce te înconjoară și să te izolezi. Știu că sună ciudat, dar piesa m-a ajutat să fac asta, fără să fug prea departe. Le mulțumesc ADDEI și echipei Baladda pentru faptul că mi-au oferit șansa să mă liniștesc, într-o perioadă în care nu se putea nimeri mai bine. Nimic nu e întâmplător!”, încheie artistul.
Muzica este semnată de ADDA și Georgian Idriceanu, text ADDA și Keed, producția audio aparține lui Georgian Idriceanu, cea video lui Radu Șelaru și Rizea Cătălin, chitare Ioan Nacu, viori Vlad Mazarel, backing vocal soprană – Cătălina Antal, mix/master – Mădălin Roșioru, iar regia videoclipului este semnată de TrandaFilm.
ADDA, prima stare – „Desculță”
Săptămâna viitoare artista va lansa și cea de a treia piesă (și ultima) din al treilea sezon al proiectului „Stările ADDEI”, dar surprizele pentru fanii ei nu se vor opri aici.
Printre piesele care au consacrat-o pe ADDA se numără Lupii, cu peste 26 de milioane de vizualizări pe YouTube, De dorul tău, Marea mea, piesă pe care artista a compus-o și a filmat-o în 12 ore, iar fanii săi i-au fost alături live, pe Facebook, precum și „Iți arăt că pot”, „Nu plânge, Ana!”, „Se vede pe fața ei”. Canalul de YouTube al artistei are peste 200 milioane de vizualizări.
Vreau sa contactez un artist