Pentru a-i ajuta pe cei îndrăgostiți, dar timizi, ADDA lansează campania „CUPIDONadda” și va compune piese special pentru fanii ei, după poveștile lor
ADDA se transformă în Cupidon pentru toți fanii ei care iubesc sau care… suferă din dragoste! Artista lansează, începând din 24 ianuarie, o campanie dedicată tuturor îndrăgostiților, celor care doresc să își cucerească sau recucerească persoana iubită.
“Campania CUPIDONadda este, din perspectiva mea, un manifest al iubirii. Când am conceput-o ne-am gândit la cât de multe ar putea schimba oamenii în viețile cotidiene, în special când e vorba despre dragoste. Îmi aminteam de un citat pe care îl citisem mai demult și în care cineva spunea că își dorește să devină artist pentru a vindeca inimi și cred că acesta este chiar rolul campaniei și al piesei pe care eu o voi lansa în februarie. Sper ca oamenii să se apropie mai mult și, de ce nu, să se iubească mai mult. Este o provocare pentru mine să-mi duc la bun sfârșit acest rol de <Cupidon artist> și sper ca la sfârșitul acestei perioade să primesc mesaje de la oameni care s-au împăcat sau, cine știe, s-au căsătorit J”.
CUPIDONadda, cu hastag-ul #teasiubi, îi va da artistei ocazia să compună piese pentru fanii ei, inspirate din poveștile lor de dragoste și adresate celui sau celei pe care aceștia îl/o iubesc, dar nu au curajul să îi spună. „Iubești pe cineva pe ascuns sau nu poți să treci peste fosta relație și îți dorești să vă împăcați? Nu ai curaj să îi spui? Îi spun eu! Scrie-mi povestea ta într-un mesaj privat pe Instagram sau Facebook, iar eu o voi transforma într-o piesă personalizată și o voi publica. Nu uita să-mi spui cine este crush-ul sau ex-ul tău ca să-i dau tag pentru a-mi duce la capăt rolul de Cupidon așa cum trebuie!”, îi îndeamnă artista pe toți care o urmăresc și îi apreciază muzica.
În total, campania CUPIDONadda va conține 8 piese, iar artista va alege poveștile cu cel mai puternic impact asupra ei. Piesele compuse de ea vor fi publicate de 2 ori pe săptămână (lunea și joia), începând din 24 ianuarie până pe 20 februarie, atunci când ADDA va lansa oficial noua ei piesă, „Te-aș iubi”.
Vreau sa contactez un artist