transforma-melodia-in-hit

Cum se transformă o piesă într-un hit?

Atunci când lansezi o piesă te întrebi dacă va avea succes, câți oameni o vor asculta și câți vor vorbi despre ea. Ca să se întâmple asta, ar trebui să știi că sunt câțiva pași destul de importanți pe care o piesă ar trebui să îi urmeze până va ajunge în vârful clasamentelor.

Piesa trebuie să sune bine și să fie accesibilă!

Ce înseamnă asta? Păi în primul rând piesa ar trebui să aibă niște versuri ușor de reținut, o linie catchy și un mesaj care să îți stârnească anumite emoții.

Hai să luăm și un exemplu celebru, cum ar fi „Saxobeat” al Alexandrei Stan. Piesa are un refren care îți rămâne tipărit în minte, te face să dansezi instant și îți transmite un vibe pozitiv! Până şi Selena Gomez a făcut un cover după acest hit.

Fiecare săptămână de la data lansării contează!

După ce ai lansat piesa trebuie doar să vezi cum evoluează ea în topurile muzicale! Dacă țintești spre piața internațională, ai mai mult noroc, pentru că acolo ai o gamă largă de clasamente muzicale, în schimb, în România te poți raporta mai mult la topurile radio sau la cele oferite de MediaForest.

Cât de importante sunt vânzările?

Când vine vorba despre vânzări, ne putem raporta la serviciile de streaming, unde poți plăti abonamente sau poți cumpăra anumite piese pe care le adaugi în playlistul tău.

Tot la acest capitol intră și vânzarea albumelor, care este văzută în felul următor: cu cât un artist internațional vinde mai multe albume, la fel de bine se vor vinde și biletele pentru turneul de promovare.

Radioul este mai puternic decât vânzările!

Dacă ți-a intrat piesa în playlist-ul unui post de radio, în special unul mainstream, ești cel mai norocos! Și dacă ajunge în heavy-rotation ești și mai norocos! Nu-i aşa că ai ajuns să visezi „Hop, #eroina, hop-hop!”, după ce ai ascultat piesa de prea multe ori la radio?

Canalul de YouTube – un factor important

Poate că ai auzit de trending pe YouTube, dar nu știi cum funcționează! Aceasta secțiune îți arată cele mai populare videoclipuri dintr-o anumită zi/săptămână, iar userii sunt influențați uneori de aceste recomandări. Oricine își dorește ca videoclipul său să ajungă pe primele locuri în acest top, și evident, să staționeze acolo o perioadă cât mai lungă de timp.

Asociază-ţi numele cu un film celebru!

Dacă ai trecut de toți acești pași, poți să te asiguri că hitul tău se transformă într-unul nemuritor, dacă reușești să îl incluzi și pe soundtrack-ul unui film! Cel mai bun exemplu este INNA, care a colaborat cu J Balvin pentru „Cola Song”, piesa fiind inclusă pe coloana sonoră a filmului „Spy”.

Vreau sa contactez un artist